Lituania, Letonia şi Estonia, state membre ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene, au anunţat, joi, intenţiile de a se deconecta de la reţeaua de electricitate controlată de Rusia şi de a se racorda la sistemul energetic al UE începând din februarie 2025.
„Faptul că ţările baltice continuă să facă parte din sistemul de aprovizionare cu electricitate BRELL, administrat de Rusia, constituie o ameninţare privind securitatea energetică”, au afirmat premierii celor trei state, potrivit Declaraţiei semnate joi seară.
Lituania, Letonia şi Estonia se vor racorda la sistemul de electricitate al Uniunii Europene prin intermediul Poloniei, potrivit cotidianului Le Monde.
„Chiar dacă credem că sistemele de electricitate ale ţărilor baltice sunt pregătite să fie sincronizate înainte de luna februarie din 2025, este important să acţionăm împreună pentru a îndeplini proiectele rămase”, a declarat premierul Lituaniei, Ingrida Simonyte.